Ai obosit să te lupți cu cancerul tău?
Despre fatigabilitatea oncologică, coping, reziliență și dreptul de a nu fi puternic în fiecare zi
Există un moment despre care se vorbește poate prea puțin în experiența bolii oncologice.
Momentul în care pacientul spune:
„Am obosit.”
Nu neapărat „am renunțat”.
Nu neapărat „nu mai vreau să lupt”.
Pur și simplu:
„Am obosit să mă lupt cu cancerul meu.”
Și poate că uneori cea mai potrivită reacție nu este să-i răspundem imediat: „Trebuie să fii puternic!”, „Gândește pozitiv!”, „O să fie bine!”.
Poate că primul lucru pe care îl putem face este să ascultăm.
Pentru că omul din fața noastră poate fi obosit fizic, psihic, emoțional și social. Poate fi obosit de analize, de drumuri la spital, de tratamente, de întrebări, de rezultate așteptate cu teamă, de nopți în care somnul nu mai vine și chiar de propria nevoie de a-i liniști permanent pe cei din jur.
Fatigabilitatea oncologică nu este doar „oboseală”
În literatura de specialitate este utilizat termenul cancer-related fatigue (CRF) – fatigabilitate asociată cancerului.
Este o stare persistentă de epuizare fizică, emoțională și/sau cognitivă asociată bolii oncologice sau tratamentului acesteia și care poate afecta semnificativ funcționarea zilnică.
Cu alte cuvinte, nu este întotdeauna oboseala obișnuită care dispare după o noapte bună de somn.
Poți dormi și totuși să te trezești obosit.
Poți simți că lucrurile care înainte necesitau puțin efort au devenit adevărate expediții: să faci un duș, să pregătești ceva de mâncare, să mergi până la magazin, să răspunzi la telefon sau chiar să porți o conversație.
Fatigabilitatea poate avea cauze multiple: boala însăși, chimioterapia, radioterapia sau alte tratamente, anemia, durerea, tulburările de somn, alimentația insuficientă, efectele unor medicamente, reducerea activității fizice, dar și anxietatea, depresia sau stresul prelungit.
De aceea, oboseala importantă, persistentă sau nou apărută trebuie discutată cu medicul oncolog și cu echipa medicală. Nu presupune automat că „așa este normal la cancer”.
Uneori există cauze medicale care pot fi identificate și tratate.
Nu trebuie să fii „luptător” 24 de ore din 24
În psiho-oncologie îmi place să fac o distincție importantă:
a face față bolii nu înseamnă a te lupta permanent cu ea.
Pacientului oncologic i se spune foarte des că trebuie să lupte.
Dar omul poate ajunge să simtă că are încă o obligație: aceea de a fi un „pacient bun”, curajos, optimist și puternic.
Nu.
Ai voie să ai zile proaste.
Ai voie să plângi.
Ai voie să spui că ți-e frică.
Ai voie să fii furios.
Ai voie să spui: „Astăzi nu mai pot.”
Acceptarea acestor emoții nu înseamnă capitulare. Înseamnă recunoașterea realistă a unei experiențe dificile.
Cum faci față? Să vorbim despre coping
Copingul reprezintă ansamblul modalităților prin care încercăm să gestionăm o situație pe care o percepem ca dificilă, amenințătoare sau copleșitoare.
Pe românește: ce fac eu cu ceea ce mi se întâmplă?
Unele strategii încearcă să rezolve o problemă concretă:
„Îmi notez întrebările pentru oncolog.”
„Cer ajutor pentru cumpărături.”
„Îmi organizez programul în funcție de perioadele zilei în care am mai multă energie.”
Acesta este copingul orientat spre problemă.
Alte strategii ne ajută să gestionăm emoțiile produse de situația pe care nu o putem schimba imediat:
„Vorbesc cu cineva despre frica mea.”
„Fac un exercițiu de respirație.”
„Mă rog.”
„Ascult muzică.”
„Merg la psihoterapie.”
„Îmi permit să plâng.”
Putem vorbi aici despre forme de coping orientate spre reglarea emoțională.
Nu există însă o singură strategie potrivită pentru toate momentele. Uneori avem nevoie să acționăm. Alteori avem nevoie să acceptăm temporar ceea ce nu putem controla.
O întrebare simplă pentru tine
Când apare o zi foarte grea, întreabă-te:
„Ceea ce fac acum mă ajută să trec prin această zi sau mă face să sufăr și mai mult?”
Observă-ți răspunsul fără să te judeci.
Așa începi să-ți identifici propriile mecanisme de coping.
Dar credința?
Pentru unii pacienți, credința și spiritualitatea reprezintă resurse importante.
În psihologie vorbim despre coping religios: folosirea credinței, rugăciunii, comunității religioase, ritualurilor sau căutării unui sens spiritual pentru a face față unei situații dificile.
Copingul religios poate însemna:
„Nu sunt singur în ceea ce mi se întâmplă.”
„Rugăciunea mă liniștește.”
„Credința mea mă ajută să găsesc un sens.”
„Pot cere ajutor comunității mele.”
Dar există și experiențe religioase dureroase: „De ce mi-a făcut Dumnezeu asta?”, „Sunt pedepsit?”, „Dacă aș fi avut suficientă credință, m-aș fi vindecat?”.
Literatura arată că relația dintre copingul religios/spiritual și adaptarea la cancer este complexă. Pentru unii oameni spiritualitatea poate oferi sens, speranță și confort; pentru alții pot apărea conflicte spirituale care amplifică suferința.
De aceea, credința nu trebuie prescrisă.
Dar dacă ea există deja în viața pacientului și îi face bine, poate deveni una dintre resursele sale.
Reziliența: nu înseamnă să nu cazi niciodată
Mai există un cuvânt folosit foarte mult: reziliență.
Uneori atât de mult încât pare că pacientul trebuie să primească încă o sarcină:
„Fii rezilient!”
Dar reziliența nu înseamnă invulnerabilitate.
În literatura despre cancer, ea este descrisă mai degrabă ca un proces dinamic de adaptare în fața adversității. Studiile calitative asupra experienței pacienților asociază reziliența cu strategiile de coping, sprijinul social, spiritualitatea și posibilitatea dezvoltării personale.
A fi rezilient poate însemna:
să ai astăzi o zi foarte grea și mâine să încerci din nou;
să accepți ajutorul;
să-ți reorganizezi viața;
să găsești mici zone asupra cărora încă ai control;
să descoperi că vulnerabilitatea și puterea pot exista simultan.
Reziliența nu înseamnă „nu mi-e frică”.
Uneori înseamnă:
„Mi-e frică. Și totuși continui.”
Microghid pentru zilele în care cancerul te obosește
1. Nu transforma energia într-o probă de caracter
Dacă astăzi poți face mai puțin decât înainte, aceasta nu este lene și nici slăbiciune morală.
Corpul tău trece printr-o solicitare importantă.
2. Învață să-ți „bugetezi” energia
Imaginează-ți că dimineața primești o anumită cantitate de energie pentru întreaga zi.
Nu trebuie să o cheltuiești pe toată înainte de prânz.
Întreabă-te:
Ce este cu adevărat important astăzi?
Alege una-două priorități și permite lucrurilor mai puțin importante să aștepte.
3. Odihnește-te, dar nu transforma repausul total într-o regulă
Pare paradoxal, însă activitatea fizică adaptată posibilităților pacientului este una dintre intervențiile cu cele mai bune dovezi pentru reducerea fatigabilității oncologice.
Ghidul ASCO–Society for Integrative Oncology recomandă exercițiul fizic individualizat, alături de terapia cognitiv-comportamentală și intervențiile bazate pe mindfulness, atât în timpul tratamentului, cât și după acesta. Activitatea trebuie însă adaptată stării pacientului și discutată cu echipa medicală atunci când există limitări sau riscuri.
Uneori începutul nu înseamnă „sport”.
Înseamnă câteva minute de mers.
Și este suficient pentru început.
4. Învață să spui „nu”
Nu ești obligat să primești toate vizitele.
Nu trebuie să răspunzi tuturor telefoanelor.
Nu trebuie să povestești tuturor rezultatul analizelor.
Energia psihică este și ea o resursă.
Protejeaz-o.
5. Fă diferența dintre „nu pot” și „nu pot astăzi”
Este o diferență uriașă.
Boala poate modifica temporar ceea ce poți face fără ca aceasta să redefinească definitiv cine ești.
6. Nu rămâne singur cu frica
Sprijinul poate veni de la partener, familie, prieteni, grupuri de suport, medic, psiholog, psihoterapeut, asistent medical, preot sau altă persoană semnificativă.
A cere ajutor nu reprezintă opusul autonomiei.
Uneori reprezintă tocmai modul inteligent de a o proteja.
7. Observă când oboseala devine și suferință psihologică
Dacă apar persistent tristețe intensă, anxietate greu de controlat, izolare, pierderea interesului pentru aproape orice, sentimentul lipsei de speranță sau gânduri că viața nu mai merită trăită, vorbește cu un profesionist din sănătate.
Nu trebuie să aștepți ca lucrurile să devină insuportabile pentru a cere ajutor.
Exercițiul celor trei cercuri
Ia o foaie de hârtie și desenează trei cercuri.
În primul scrie:
CE POT CONTROLA
De exemplu: cui cer ajutor, ce întreb medicul, cum îmi organizez ziua, cui îi permit să fie aproape de mine.
În al doilea:
CE POT INFLUENȚA
Programul zilnic, anumite obiceiuri, felul în care comunic cu familia, modul în care îmi folosesc energia.
În al treilea:
CE NU POT CONTROLA ASTĂZI
Rezultatul unei investigații care încă nu a venit.
Trecutul.
Faptul că diagnosticul a existat.
Tot ceea ce se poate întâmpla peste luni sau ani.
Apoi pune-ți întrebarea:
„În care dintre cele trei cercuri îmi consum astăzi cea mai mare parte a energiei?”
Uneori aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune.
Regula unei zile grele
Într-o zi foarte grea, obiectivul tău nu trebuie să fie:
„Să înving cancerul.”
Este enorm.
Pentru astăzi poate fi suficient:
Să trec prin ziua de astăzi cât mai blând cu mine.
Să mănânc ceva.
Să beau apă.
Să-mi iau tratamentul așa cum mi-a fost prescris.
Să mă mișc puțin, dacă starea medicală îmi permite.
Să vorbesc cu un om în care am încredere.
Să respir.
Să mă odihnesc.
Și poate să găsesc un singur lucru care încă îmi aparține: o melodie, o cafea, o rugăciune, câteva minute la soare, o conversație, o fotografie, o amintire.
Și dacă ai obosit să lupți?
Atunci poate că nu trebuie să mai numim totul „luptă”.
Cancerul este o boală, nu un examen de eroism.
Nu trebuie să câștigi în fiecare zi.
Uneori trebuie doar să traversezi ziua.
Și, dacă poți, să nu o traversezi singur.
Există o formă de curaj despre care vorbim prea puțin: curajul de a recunoaște că ai obosit, de a cere ajutor și de a permite altcuiva să meargă o vreme alături de tine.
Poate că reziliența începe chiar de acolo.
Nu din:
„Trebuie să fiu puternic.”
Ci din:
„Astăzi îmi este greu. Ce m-ar putea ajuta să fac următorul pas?”
Notă
Acest material are caracter psihoeducațional și nu înlocuiește evaluarea sau recomandările medicului oncolog ori ale altor profesioniști implicați în îngrijirea pacientului. Fatigabilitatea persistentă, severă sau care se agravează trebuie discutată cu echipa medicală.
Bibliografie selectivă
Bower, J. E., et al. (2024). Management of Fatigue in Adult Survivors of Cancer: ASCO–Society for Integrative Oncology Guideline Update. Journal of Clinical Oncology, 42, 2456–2487.
Deshields, T. L., Heiland, M. F., Kracen, A. C., & Dua, P. (2016). Resilience in adults with cancer: development of a conceptual model. Psycho-Oncology.
Tan, W. S., Beatty, L., & Koczwara, B. (2019). Do cancer patients use the term resilience? A systematic review of qualitative studies. Supportive Care in Cancer.
Thuné-Boyle, I. C. V., Stygall, J. A., Keshtgar, M. R. S., & Newman, S. P. (2006). Do religious/spiritual coping strategies affect illness adjustment in patients with cancer? A systematic review of the literature. Social Science & Medicine, 63(1), 151–164.
Visser, A., Garssen, B., & Vingerhoets, A. (2010). Spirituality and well-being in cancer patients: a review. Psycho-Oncology, 19(6), 565–572.
Contact
Sorin STAN – Cabinet Individual de Psihologie
Psiholog clinician autonom
Psihoterapeut adlerian autonom
Psiholog clinician specializat în psiho-oncologie
📞 0744 483 126
📞 0744 162 100
✉️ [email protected]
🌐 psihologsorinstan.ro
Ședințe în cabinet și online.
„Fii un curcubeu pe cerul cuiva!”