A comunica este o arta care se invata. Din pacate nu o invatam in scoala, nici macar in facultate si pornim in viata cu acest mare handicap….Ne luam un servici, ne casatorim, facem copii si de multe ori ne dam seama ca nu putem sa ne intelegem cu ceilalti….oricare ar fi acesti ceilalti…parinti, copii, parteneri de service sau de casa…in viata avem deseori probleme de intelegere a nevoilor celuilalt, a valorilor celuilalt si de aceea ajungem la conflicte. Ca parinti e de preferat ca niciodata san u incepem sa vorbim cu copilul nostru adresindu-I cuvinte jignitoare. Nu vom ajunge la esenta problemei ba mai mult putem sa cream resentimente.
Pentru a discuta real cu – copilul e necesar ca parintii sa invete sa se cunoasca pe sine mai intii. E necesar sa-si cunoasca sentimentele, trairile, sa le constientizeze, sa invete despre sentimentele familiei (cum se simt cei din jur cind apare vreo problema), sa invete sa-si exprime sentimentele, sa invete sa empatizeze (adica sa se puna in pielea celuilalt), sa invete despre sine (despre momentele lor de furie, de anxietate, de deprimare, de stres puternic si sa invete sa le gestioneze), sa stie care sint momentele lor cele mai bune si cele mai putin bune din zi sau saptamina, sa isi cunoasca ritmul personal si sa nu il impuna si altora, sa invete sa inteleaga punctul de vedere al altuia din familie chiar daca nu este de acord cu el, sa invete sa asculte pe celalalt pe copil, sa invete sa fie echilibrati si moderati in decizii si sa accepte si alte decizii.
Este foarte important ca parintii sa invete sa-si cunoasca proprii copii… Uneori trece o viata si nu ajung sa si-i cunoasca… Ce inseamna a cunoaste? Sa stie ritmul copilului lor, stilul lor de lucru, sa stie cum isi exprima copilul sentimentele, sa stie daca copilul are empatie sau nu fata de altii (sa invete sa i-o cultive), sa stie cum face fata copilul intr-un conflict, ce fel de strategii si tehnici are, sa stie cum isi exprima furia sau alte sentimente negative, sa cunoasca nevoile, scopurile si strategiile de a le atinge, sa stie cum solutioneaza copilul lor o problema (ce stil are in solutionare).
Cind avem o problema cu cineva – este de preferat sa constientizam – mai intii ca avem o problema. Apoi sa n e dam seama care este problema pe care o avem, in ce conditii apare ea, ce persoane sint in momentul cind apare problema, cum reactionam de obicei cind apare problema. Apoi e bine ca adult sa imi pun intrebarea: Ce e bine sa schimb eu si ce e nevoie sa schimbe celalalt pentru a solutiona problema. E de prefetat sa imi dau seama ce m-a impiedicat pina acum sa rezolv problema (sa caut resorturile care m-au impiedicat sa solutionez).
Cind vorbesc cu un copil, nu il tratez ca pe un obiect, sau ca pe o persoana de o cantitate neglijabila. E necesar sa il invit la masa negocierii si sa solutionez problema cu el nu pentru el! Deci, o sa incercati ca si parinti sa il invitati pe copil (mai ales daca este mai mare) sa ofere si el solutii pentru problema. E de preferat sa nu dati dvs solutia pentru problema ci sa provocati si copilul sau interlocutorul sa gindeasca. Solutiile se vor da de toti partenerii de discutie, fiecare spunindu-si parerea. E de preferat pe cit posibil sa nu va certati pe “cine are mai multa dreptate” sau “cine ofera solutia cea mai buna” (acestea sint lupte pentru putere si nu duc la nimic productiv sau benefic pentru relatie). Solutiile se pot scrie pe hirtie, scriindu-se avantejele si dejavantejele fiecarei solutii in parte iar decizia se va lua de comun acord, fara suparare. Este de preferat ca solutiile sa fie practice-concrete (ex in ziua de… tu stergi praful). In comunicare e foarte indicat sa folosim empatia – adica sa invatam sa intram in pielea celuilalt si sa simtim ce simte el, sa gindim ce gindeste el, etc Astfel e bine daca ne punem intrebarea “Ce se va intimpla daca alegem solutia X in loc de Y? Cum se va simti celalalt? Cum ma voi simti eu? Ce efecte negative pot aparea? Solutia va rezolva in totalitate problema sau doar partial?”
Reguli de comunicare:
– Este bine sa zimbiti pe cit posibil
– tonul vocii sa fie pe cit posibil calm, ferm si empatic
– ascultati foarte atent continutul a ceea ce spune celalalt dar fiti atenti si la starea afectiva
– priviti pe celalalt cind vorbiti – este o dovada de consideratie, onestitate si deschidere (daca nu il priviti – puteti comunica – spuneti care e motivul pentru care nu puteti sa priviti)
– enumerati-va nemultumirile si rezolvati-le pe rind
– intelegeti punctul de vedere al celuilalt
– nu favorizati aparitia vinovatiei (de ex ai facut cutare lucru, iar ai spart… )
– cereti si oferiti feed-back
– nu uitati ce problema se discuta si nu deviati discutia de la aceasta problema pe problematica din trecut
– solutionati problemele atunci cind apar (pe cit posibil, nu dupa mai mult timp)
– nu presupuneti ca intelegeti gindurile si sentimentele celuilalt, intrebati-l
– lasati-l pe celalalt sa termine ce are de spus, nu-l intrerupeti si nu intrerupeti discutia
– nu folosit limbaj de genul “prost, idiot, imbecil, incapabil”
– spuneti calm si argumentat ceea ce puteti face fiecare si ce nu puteti
– pe cit posibil nu va enervati (deoarece starea se transmite si celuilalt)
– daca simtiti ca aveti reactii impulsive, mai bine mergeti in alta camera timp de 10-20 minute si reventi apoi la discutie sau reluati in alta zi
– e de preferat ca unele discutii sa aiba loc pe teren neutru (cafenea, parc, restaurant)
– nu reprosati, nu jigniti, ci intelegeti si sustineti
– dupa ce spuneti ce va deranjeaza spuneti neaparat ceea ce doriti si vreti de la interlocutor si lasati-l si pe el sa spuna
– cerintele e de preferat sa fie specifice, nu generale, cerintele sa fie clare, concrete nu abstracte – ex de cuvint abstract: bun, tandru, generos, drept (fiecare are modul lui de a percepe ce inseamna a fi bun… )
– ex relatie parinte-copil: vreau sa fii mai bun cu mine – adica sa-mi dai voie sa merg in parc cu prietenii, sau sa ma lasi si pe mine… sa… etc,
– ex relatie sot-sotie – vreau sa fii mai tandru/a – adica sa ma iei mai des in brate, “as dori sa ma intrebi si pe mine cind cumperi ceva, m-as simti mai… “
– cautati sa oferiti sugestii pozitive
– nu va centrati pe negativ, nu criticati
– fiti rabdatori, intrebati daca nu intelegeti ce vrea sa spuna celalalt
– afirmati nemultumirile clar, precis si cu exemple concrete (cind tu ai facut X lucru eu m-am simtit Y)
– nu incepeti propozitia cu Tu esti… , Tu faci… deoarece creeaza resentimente in celalalt, ci vorbiti la persoana intii (Eu simt, Eu cred, eu ma simt in felul X cind tu faci Y)
– nu -l invinovatiti pe celalalt, ci incercati sa-l motivati sa depasiti impreuna momentul
– asigurati-va ca celalalt intelege exact ceea ce ii spuneti, intrebati-l daca intelege ce doriti de la el/ea
– e necesar sa inteleageti cognitiv si afectiv punctul de vedere al celuilalt (copil, partener, coleg)
– e necesar ca invatati sa nu raspundeti cu propriile suparari si resentimente
– puteti sa va exprimati propriile nemultumiri dupa ce se discuta si solutioneaza nemultumirile celuilalt
Sint multi parinti care doresc sa afle de la copil ce s-a intimplat la scoala, dar multi nu au tactul necesar, repeta mereu aceleasi fraze sau intrebari si sfirsesc sa monologheze, sa primeasca o minciuna, un refuz de comunicare sau o atitudine revoltata. De exemplu cind copilul vine acasa si se plinge de un coleg puteti sa-l intrebati:
Ce faceai tu cind X facea ceea ce spuneai ca facea?
Ce a facut X?
Cum ai reactionat tu atunci?
Cum te-ai simtit?
Cum crezi ca s-a simtit X?
Cum crezi ca s-a solutionat problema ta cu X?
Cum s-a solutionat problema daca tu ai facut X? Esti multumit/a de ce s-a realizat?
Ce ai face altfel decit acum pentru a se rezolva problema bine si pentru tine si pentru X?
Astfel parintele nu ii da solutii la problema copilului, nici nu il pune intr-o situatie inferioara (chestionindu-l la nesfirsit si criticindu-l daca el considera ca nu a facut bine)… ci il ajuta sa se exprime, sa se detensioneze si sa invete sa isi ofere singur solutii.