Despre povara nevăzută a aparținătorilor bolnavilor de cancer
Sorin STAN – psiholog clinician, psihoterapeut, specializat în psiho-oncologie
Când într-o familie apare diagnosticul de cancer, boala nu intră singură pe ușă.
Odată cu ea intră frica, nesiguranța, drumurile la spital, investigațiile, așteptarea rezultatelor, schimbarea rolurilor din familie, întrebările fără răspuns și, uneori, sentimentul că viața s-a împărțit brusc în două: înainte și după diagnostic.
În centrul atenției se află, firesc, pacientul.
Dar undeva foarte aproape de el există aproape întotdeauna cineva care îl însoțește. Soțul sau soția. Fiul sau fiica. Mama, tatăl, fratele, sora sau un prieten apropiat.
Este aparținătorul.
Omul care întreabă medicul ce urmează. Care ține minte programările. Care caută medicamente. Care încurajează. Care încearcă să nu plângă în fața celui bolnav. Care răspunde rudelor la telefon. Care spune, uneori de zeci de ori:
„O să fie bine.”
Chiar și atunci când, înăuntrul lui, nu mai este deloc sigur că va fi bine.
Aparținătorul nu este doar „cel care ajută”
În psiho-oncologie, experiența cancerului nu poate fi înțeleasă exclusiv prin ceea ce se întâmplă cu pacientul. Boala poate modifica întregul sistem familial.
Aparținătorul devine uneori, fără să fi ales acest rol, îngrijitor, organizator, interlocutor al medicilor, sprijin emoțional și persoana care încearcă să mențină funcțională viața de zi cu zi.
Iar toate acestea au un cost psihologic.
Cercetările arată niveluri importante de anxietate, depresie, povară a îngrijirii și distres psihologic în rândul aparținătorilor persoanelor cu cancer. O meta-analiză care a inclus peste 11.000 de aparținători a estimat o prevalență cumulată a depresiei de aproximativ 42%.¹
În cazul cancerului avansat, o altă analiză sistematică a identificat distres existențial semnificativ la aproximativ o treime dintre aparținători. Acesta poate lua forma fricii de moarte, neputinței, singurătății, demoralizării, doliului anticipativ sau sentimentului că persoana nu este pregătită emoțional pentru ceea ce urmează.²
Aceste cifre nu înseamnă că fiecare aparținător va dezvolta o tulburare psihologică.
Înseamnă însă ceva foarte important:
suferința aparținătorului trebuie văzută.
„Eu trebuie să fiu puternic.”
Este una dintre frazele pe care le întâlnim frecvent în apropierea bolii oncologice.
Aparținătorul poate ajunge să creadă că nu are voie să se teamă.
Nu are voie să obosească.
Nu are voie să se enerveze.
Nu are voie să spună că nu mai poate.
Și, mai ales, nu are voie să se plângă, pentru că apare imediat comparația:
„El este bolnav. Eu ce drept am să mă plâng?”
Dar suferința nu funcționează prin comparație.
Faptul că persoana iubită trece printr-o boală gravă nu anulează frica, epuizarea sau neputința celui care o îngrijește.
A avea grijă de tine nu înseamnă că îl iubești mai puțin pe cel bolnav.
Dimpotrivă.
Uneori, pentru a putea rămâne alături de cineva pe un drum lung, trebuie să ai grijă și de omul care merge lângă el.
Adică de tine.
Când iubirea se transformă, fără să vrem, în epuizare
Există o diferență între a fi alături de cineva și a încerca să porți întreaga boală în locul lui.
Aparținătorul poate începe să renunțe treptat la propria viață: doarme mai puțin, nu mai iese, își abandonează activitățile, își ignoră problemele medicale, se izolează și rămâne permanent în stare de alertă.
Telefonul devine o posibilă veste rea.
O analiză medicală devine un verdict.
O durere nouă a pacientului poate declanșa imediat scenarii catastrofice.
Iar liniștea nu mai este neapărat liniște. Uneori devine doar așteptarea următoarei probleme.
În timp, această hipervigilență poate epuiza serios resursele psihologice ale aparținătorului.
Nu trebuie să fii puternic în fiecare zi
Poate că una dintre cele mai sănătoase schimbări este înlocuirea întrebării:
„Cum fac să fiu puternic?”
cu:
„De ce am nevoie astăzi pentru a putea continua?”
Uneori răspunsul poate fi simplu: somn.
Alteori poate fi o oră în care altcineva preia responsabilitățile.
Poate fi o plimbare.
O conversație în care nu trebuie să pari optimist.
Posibilitatea de a spune cu voce tare:
„Mi-e frică.”
„Sunt obosit.”
„Sunt furios.”
„Nu știu ce să fac.”
„Mi-e teamă că îl voi pierde.”
Aceste propoziții nu sunt semne de slăbiciune. Sunt expresia unei experiențe umane extrem de dificile.
Și aparținătorul poate avea nevoie de sprijin psihologic
Sprijinul psihologic nu este rezervat exclusiv pacientului oncologic.
Intervențiile destinate aparținătorilor pot include psihoeducație, consiliere psihologică, dezvoltarea unor abilități de gestionare a stresului, intervenții centrate pe cuplu sau familie, mindfulness și intervenții în care pacientul și aparținătorul lucrează împreună. Cercetările arată beneficii asupra anxietății, depresiei, poverii resimțite și calității vieții aparținătorilor.³ ⁴
O meta-analiză publicatăă în 2026, care a analizat 68 de studii randomizate și aproape 12.000 de participanți, arată că intervențiile non-farmacologice pot reduce anxietatea și depresia atât la pacienți, cât și la aparținători; intervențiile desfășurate împreună cu pacientul și aparținătorul au prezentat, în anumite analize, efecte mai bune decât cele realizate separat.⁵
Psihoterapia nu poate face cancerul să dispară.
Nu poate promite că lucrurile vor evolua într-un anumit fel.
Dar poate crea un spațiu în care aparținătorul să nu mai fie obligat să joace permanent rolul celui puternic.
Un spațiu în care poate fi, pur și simplu, om.
Un exercițiu simplu pentru aparținători
La sfârșitul unei zile dificile, încearcă să răspunzi, fără să te judeci, la trei întrebări:
Ce a fost greu pentru mine astăzi?
Ce am făcut suficient de bine astăzi?
De ce am nevoie mâine pentru a putea continua?
Nu „perfect”.
Nu „fără teamă”.
Nu „fără să obosesc”.
Doar să continui, având grijă și de tine.
Pentru că, în oncologie, există o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem mai des:
Cine are grijă de cel care are grijă?
Uneori răspunsul trebuie să înceapă chiar cu aparținătorul.
Surse și lecturi de specialitate
- Geng H.M. et al. Depression among caregivers of cancer patients: Updated systematic review and meta-analysis. Psycho-Oncology, 2022. Meta-analiză: 35 de studii, 11.396 participanți.
- Walbaum C., Philipp R., Oechsle K., Ullrich A., Vehling S. Existential distress among family caregivers of patients with advanced cancer: A systematic review and meta-analysis. Psycho-Oncology, 2024; 33(1). DOI: 10.1002/pon.6239.
- Kusi G. et al. The effectiveness of psychoeducational interventions on caregiver-oriented outcomes in caregivers of adult cancer patients: A systematic review and meta-analysis. Psycho-Oncology, 2023; 32(2):189–202.
- Becqué Y.N. et al. Supportive interventions for family caregivers of patients with advanced cancer: A systematic review. Psycho-Oncology, 2023; 32(5):663–681.
- Schiess L.C. et al. Nonpharmacologic interventions for managing distress, anxiety, and depression for patients with cancer and their family caregivers: A systematic review and meta-analysis. CA: A Cancer Journal for Clinicians, 2026; 76(2).
Sorin STAN – Cabinet Individual de Psihologie
Psiholog clinician autonom
Psihoterapeut adlerian autonom
Psiholog clinician specializat în psiho-oncologie
📞 0744 483 126
📞 0744 162 100
✉️ [email protected]
🌐 psihologsorinstan.ro
Ședințe în cabinet și online.
Fii un curcubeu pe cerul cuiva!